Mic dictionar ... bebelusez

Pentru cei care încearcă sa înţeleagă ce vrea Daria sa zică, va ofer un mic dicţionar:
Aşadar:

pitii(cu accent pe ultimii doi i)=  piticii(cei 7, din poveste)
mn(a)= mana
piiu(cu accent moale pe ultimul i) = piciorul
catea = cartea
taa(citit tz si a cu caciulita intoarsa) = nasul (de fapt e o onomatopee)
aba .... = Alba ca Zapada (punctele de suspensie inlocuiesc niste sunete pe care n-am stiut cum sa le redau grafic
coocccccccccccc = ciocolata
coco = aceeaşi ciocolata
a...pe = lapte
pa-pa (a cu caciulita în sus, ca în căciula  ) = parul
ai = hai!
me- me =  poftim
po= tot poftim (dar sunt mai multe şanse sa zică me în loc de po)
de-i = da-mi
pupu = pupăză

Deocamdată atat am reuşit sa-mi amintesc. dar sigur treptat, treptat vocabularul ei se va îmbogăţi. Restul cuvintelor sunt destul de clar rostite si des utilizate asa ca n-au mai necesitat traduceri.

V-am pupat! Pa! Pa!

P.s. Acum am descoperit si eu butonul de corectat greşelile de ortografie :))

Shit happens?!

Se intampla uneori sa ajungii intr-un punct de unde sa na poti merge mai departe. Sau sa crezi asta. Sa-ti doresti sa treci, dar ceva din interior sa nu te lase. Si te consumi gandindu-te ca sa faci. Ai putea sa mergi mai departe, lasand trecutul in urma dar simti cu o bucata din trecut se prinde strans de piciorul tau. Si nu poti pleca pentru ca acea bucata e agatata de tine. E poate cea mai placuta "parte" a trecutului. Si cea mai importanta, la momentul de fata. Si realizezi ca acea particica de trecut este prezent si va fi pentru totdeauna si viitor.

Ajungi la un moment dat sa nu-i mai poti intelege pe altii si sa te simti, la randul tau, neinteles. Ajungi sa vrei sa te explici dar sa ti se spuna ca vrei de fapt sa-i schimbi celuilalt parerea. Si te resemnezi si iti dai seama ca poate nu se merita. Ca poate felul in care ceilalti gandesc si vorbesc despre tine in momentele mai delicate este de fapt adevaratul fel in care te percep. Si poate doar atunci au curajul sa spuna sincer cum te vad.Si daca ceilalti nu pot sau nu vor sa te asculte, de ce sa mai incerci sa te faci inteles?

 Cei mai multi cunoscuti te compatimesc cand aud ca ai vreo problema. Dar cati sunt cei care vin sa te ia in brate, sa te stranga de mana si sa-ti spuna Cu ce te ajut? ? In cel mai bun caz sunt cativa care te intreaba daca te pot ajuta cu ceva. Si poate nu realizeaza ca , daramat cum esti, nu mai indraznesti sa le ceri ajutorul.

Si asa te trezesti la un moment dat ca esti aproape singur. Chiar daca locuiesti, lucrezi cu cineva sau chiar daca te intalnesti cu cineva. E ca si cum ai merge intr-o piata publica, cu mii de oameni in jurul tau, dar tu tot singur si strain ai fi si te-ai simti.

Shit happens, no? Asa o fi viata ... Se mai intampla multe cu noi, dar poate nu reusim mereu sa ne facem curaj sa vorbim despre asta. Sau poate nu putem

Un om frumos, nu un chip frumos!

De ceva vreme sufar din cauza ipocriziei si falsitatii lumii in care traim. Mi-e dor sa vad un om frumos. Si zic un om si nu un chip. Chipuri si trupuri schimonosite vad la tot pasul, dar imi provoaca un usor dezgust. Nu, nu vorbesc aici de frumusetea naturala, pura si decenta. Ci simt dezgust cand vad incercari disperate de a iesi in evidenta, de a fi "mai tare ca aia/ ala", incercari total lipsite de bun gust si bun simt.

Mi-as dori sa intalnesc mai des oameni frumosi. Cine sunt acesti oameni frumosi? Pai pentru mine sunt persoanele care au stiut sa ramana oameni, in cel mai profund sens al cuvantului. Persoane care mai stiu ce-i ala bun simt. Care au o vorba buna pentru tine atunci cand te vad daramat, care se opresc sa intrebe un batran pe strada care abia-si trage sufletul daca-l poate ajuta cu ceva. Persoane care stiu sa zambeasca din suflet chiar daca ii apasa greutatile, care te asculta cand le vorbesti, care te cauta sa te intrebe ce mai faci, nu doar atunci cand au nevoie.

Am cunoscut un om taaare frumos. Atat de frumos incat Dumnezeu l-a luat la El, acum aproape un an. Era prea frumos pentru lumea asta. Mi-as da o luna din viata (vorba lui Marius) ca sa mai fie el o luna printre noi.

Incerc sa devin un om frumos, chiar daca nu-mi iese mereu. Sunt insa prea vulcanica in trairi si o dau in bara. Asa cum am facut si azi , cand i-am zis unei doamne(pe un ton mai ridicat) sa-mi permita sa trec. La inceput am fost politicoasa dar pentru ca nu ma baga in seama am ridicat tonul. Imi pare rau insa nu-mi place nici lipsa de bun simt.

Incer sa nu incurc vietile celorlati cu existenta mea. Nu ma opresc in mijlocul trotuarului sa stau de vorba, si in felul asta sa-i determin pe ceilalti trecatori sa mearga pe strada(asa cum s-a intamplat azi cu doamna sus amintita). Nu parchez pe trotuar incat sa nu le permit trecatorilor sa mearga in siguranta, nu arunc resturi pe strada, nu mananc pe strada, nu ma manifest galagios si in general nu-i incurc pe ceilalti. Iar atunci cand gresesc stiu sa-mi cer scuze. Nu fac mare lucru, ba din contra, mi se pare absolut firesc si de bun simt ceea ce fac. De aceea pretind acelasi lucruri.

Nu sunt un om frumos. Mai am de lucrat la asta. Dar ma straduiesc.

Costi, iti sunt recunoscatoare ca mi-ai aratat cum e sa fii un om frumos! Ne e dor de tine!

Ganduri de mama

O sa incep prin a spune ca ma aflu intr-o perioada in care reusesc sa vad mai mult partea neplacuta a lucrurilor decat cea placuta. Oricum sunt o pesimista prin definitie, insa uneori mai am si "scapari". Acum insa nu.

Acum doua nopti (sau dimineati) m-am trezit pe la 4. M-am trezit si nu mai reuseam sa adorm. Oricum in ultima perioada dorm tare prost. O fi din "cauza" faptului ca Dariuca doarme toata noaptea iar eu eram obisnuita(de vreun an si jumatate) sa dorm "pe bucatele". Asadar, ideea e ca ma trezesc frecvent noptiile si ma uit pe pereti.

Acum doua nopti/zile( ar fi fost spre zi dar oamenii inca dorm la ora aia, deci ar putea fi noapte), in incercarea mea de a adormi am inceput sa ma gandesc la una si la alta. Ei, si uite asa am realizat ca mai am mai putin de jumatate de an de stat acasa cu Daria. Ca peste mai pputin de jumatate de an fetita mea face doi ani, ca mi se termina concediul pentr cresterea copilului, ca ar trebui sa-mi gasesc un job si cel mai socant: ca ar trebui sa o las pe Daria in grija cuiva.

Am mai vorbit pana acum cu Marius si cu alte persoane de faptul ca va trebui sa o dam la cresa sau sa o lasam cu cineva , insa acum parca  ideea asta m-a inspaimantat. Nu ma lasa sufletul sa-mi las copilul in grija altcuiva. Nimeni n-a stat mai mult de 5-6 ore cu ea. Aproape in permanenta am stat cu ea. Au fost foarte putine momentele in care am fost plecat si Daria a ramas in grija altcuiva; iar acel "altcuiva" a fost 98% Marius.

Ma sperie gandul ca nu voi mai fi tot timpul langa ea. Ma sperie gandul ca cel care ma va suplini nu va face lucrurile asa cum trebuie. Ma sperie gandul ca va avea nevoie de mine si eu nu voi fi langa ea. Ma sperie gandul ca cel/ cea care va avera grija de ea nu-i va oferi toata atentia, intelegerea, dragostea, rabdarea de care ea va avea nevoie. Ma ingrozeste gandul ca cineva imi va putea lovi copilul drept pedeapsa, ca-l va certa din nimicuri sau ca-i va limita livertatea/avantul din comoditate.

Imi doresc cei mai bun pentru copilul meu. Mi-as dori sa nu sufere niciodata. Sa pot incasa eu pentru ea toate loviturile vietii. dar stiu ca e imposibil. Mai stiu si ca sunt multi copii care au fost crescuti de bunici, matusi, unchi, etc. Si eu am stat la bunici ci n-am murit. Si fratii mei au stat la bunici si cred ca le-a fost bine. Recunosc ca nu-i nimic rau in a-ti lasa copilul in grija unor persoane de incredere, dar e usor sa zici asta atunci cand nu e vorba de copilul tau.