Aproape doua ore jumatate pana acolo. Mers lejer , de promenada. Peisaje extraordinare, aer curat(daca scoti capul ca mine, pe geam, sa-ti bata vantul in fata, sa te gadile razele soarelui la nasuc), drumul destul de bun si lejer. Idioti in trafic gasesti, ca n-ai cum, din moment ce mergi pe un drum public. Fiind duminica n-am intalnit nici prea multe TIR-uri. Nu pe sensul nostru de mers.
Pe drum am intalnit sute de Forduri. Fara exagerare. Poate pentru unii n-are nici o relevanta ce zic eu aici sau faptul ca am remarcat multele Forduri in trafic, insa, cum ziceam si mai de mult, Ford e marca mea de suflet, de masini. Si mi-e drag sa le vad in trafic. Mi-ar placea sa exista o regula nescrisa, si anume ca posesorii de masini de aceeasi marca sa se salute si ajute intre ei in trafic. Mai ziceam pe undeva ca-mi place solidaritatea, ca-mi plac oamenii care impartasesc un tel comun, care au ceva ce-i apropie.
Din ce-am vazut eu, Slanic e un oras trist. Un oras (ca-i oras, nu?) prafuit, uitat de civilizatie. Obiectivul nostru a fost Salina Unirea. Nici un indicator nimic. Am intrebat pe cineva si ne-a zis ca tot inainte. Apoi am vazut o mare de oameni si masini si am dedus ca acolo o fi. La intrarea in parcare dai 2 lei. Taxa de parcare, cica. Care parcare e un spatiu deschis, cu pietris pe jos. Atat. Nemarcat, neasfaltat, nimic. A, ba da, mai era ceva. Daca voiai sa ajungi cu masina fix in fata salinei trebuia sa-ti lovesti bara fata de un mal de sant.
In stanga salinei, undeva mai in jos e o terasa, cu scaune din alea de plastic. In dreapta era un chiosculet unde se vindea...sare. ca doar nu era sa se vanda nisip. Drept inainte....salina Unirea. Si de la intrare cam in 300 de metri coada de oamene dornici sa coboare in salina. drept va spun ca m-a dezumflat coada aia de oameni. Cred ca aveam de asteptat mai bine de o ora, in conditiile in care la 17 se facea ultima coborare iar noi ajunsesem undeva pe la 15. N-aveam nici haine groase la noi( temperatura e de 13 grade in salina ), prunca era obosita, matatita si oarecum flamanda, asa ca ne-am zis: next time.
Am fi vrut sa vizitam ceva daca tot am ajuns pana acolo, dar din pacate nimic. Totul e trist, posac, gri si vechi. Poate n-am ajuns noi unde era ceva bun de vazut, dar la ce sinistru ni s-a aratat pana atunci orasul, n-am avut curaj sa mergem mai departe. E pacat ca oameni-s indiferenti, e pacat ca-s nesimtiti, e pacat ca cei mai multi aleg sa strice decat sa conserve sau sa faca mai bun, mai bine. Si ma refer aici la toti cei care uita de cei 7 ani de acasa, care lasa-n urma lor mizerie, care nu se gandesc ca in urma lor va mai veni cineva care va vrea poate sa se bucure de ceea ce s-au bucurat si altii inanite.
La intoarcere drumul a fost lejer. Pe sensul nostru. ca inspre Bucuresti era deja coloana de masini. Si desigur, nesimtiti, inconstienti si teribilisti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu